Calendar Creștin Ortodox 2026
Acatist

Acatistul Sfinților și Drepților Părinți Ioachim și Ana

9 Septembrie

Acatistul Sfinților și Drepților Părinți Ioachim și Ana

Preotul, după ce își pune epitrahilul și felonul, deschide dvera și dă obișnuita binecuvântare din fața Sfintei Mese, zicând:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Dacă nu este preot de față, în locul binecuvântării de mai sus diaconul, monahul sau mireanul va rosti:

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Apoi se rostesc rugăciunile începătoare:

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă..., Și acum...

Tatăl nostru Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.

Dacă este preot de față, zice:

Că a Ta este Împărăția, și puterea, și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Dacă nu va fi preot de față, diaconul, monahul sau mireanul va rosti:

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Apoi se zic troparele de umilință:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici nu pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum, ca un Milostiv, și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți - lucrul mâinilor Tale, și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim noi, cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Simbolul Credinței

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute.

Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om.

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi;

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce, împreună cu Tatăl și cu Fiul, este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică.

Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor.

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne miluiește (de 12 ori) Slavă..., Și acum...

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.

Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru.

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veac. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu însetat de Tine ca un pământ fără de apă. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. Fă să aud dimineața mila Ta că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., Și acum...

Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție (de trei ori).

Apoi îndată se cântă:

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).

Troparul Sfinților, glasul al 2-lea:

Pomenirea drepților Tăi, Doamne, prăznuind, printr-înșii ne rugăm Ție, mântuiește sufletele noastre (de două ori).

Slavă..., Și acum...,

al Născătoarei-Învierii, același glas:

Toate tainele tale sunt mai presus de cuget, toate sunt preaslăvite, Născătoare de Dumnezeu. Cu curăția fiind pecetluită și cu fecioria păzită, cu adevărat Maică te-ai cunoscut, născând pe Dumnezeu cel adevărat; pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Apoi: Doamne, miluiește (de trei ori). Slavă..., Și acum...

Psalmul 50:

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și, după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Spală-mă întru totul de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că, iată, întru fărădelegi m-am zămislit, și în păcate m-a născut maica mea. Că, iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai mult decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce fața Ta de către păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale, și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile-de-tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile-de-tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Condacele și icoasele

Condacul 1

Însoțirii celei de Dumnezeu alese, dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana, ca celor ce ați născut pe Maica Vieții noastre, binecuvântată de Dumnezeu Născătoarea și Pururea Fecioara Maria, cântări de laudă aducem vouă noi, rugătorii voștri; iar voi, ca cei ce aveți îndrăzneală către Dumnezeu, păziți-ne cu rugăciunile voastre de toate primejdiile pe noi, cei ce cântăm: Bucurați-vă, părinți de trei ori fericiți!

Icosul 1

Îngerul cel mai întâistătător din cer a fost trimis să spună vestirea de bucurie Dreptului Ioachim, zicând: „Ioachime, Ioachime, auzitu-s-a rugăciunea ta; și iată, femeia ta va naște ție o fiică de care cerul și pământul se vor bucura”, lăudându-te pe tine și zicând:

Bucură-te, Ioachime, mângâierea lui Adam celui căzut;

Bucură-te, mijlocitorul iertării celui greșit;

Bucură-te, că rugăciunile tale au străbătut cerurile;

Bucură-te, că darul cel mai presus de lume ai dobândit;

Bucură-te, că de aceasta Anei grăbindu-te ai vestit;

Bucură-te, că și acesteia, de asemenea, i s-au descoperit;

Bucură-te, luminătorul cel cu raze veselitoare;

Bucură-te, aducătorule de roadă mântuitoare;

Bucură-te, că ai odrăslit din seminție împărătească;

Bucură-te, că ai mărit vrednicia arhierească;

Bucură-te, cel ce ai întrecut cu darul pe Avraam;

Bucură-te, cel prin care întristarea nerodirii s-a pierdut;

Bucură-te, Ioachime, părinte preafericite!

Condacul 2

Văzându-se Dreptul Ioachim defăimat din pricina nerodirii, s-a depărtat în pustie, cu post și cu lacrimi rugându-se lui Dumnezeu, de la Care câștigând darul cel mai presus de lume, s-a bucurat cântând: Aliluia!

Icosul 2

Sfatul cel mai înainte de veci venind să se plinească, a fost trimis de la Dumnezeu Arhanghelul cel mai întâistătător să vestească bucurie Sfintei și Dreptei Ana, zicând: „Ana, Ana, s-a auzit rugăciunea ta; și iată, vei naște pe Născătoarea de Dumnezeu Maria, prin care lumea se va mântui”, lăudându-te pe tine și zicând:

Bucură-te, Ana, așteptarea cea mult dorită de strămoașa Eva;

Bucură-te, lună care ai risipit negura întristării;

Bucură-te, grădină de Dumnezeu sădită;

Bucură-te, că ai odrăslit floarea cea neveștejită;

Bucură-te, că de nașterea ta lumea s-a bucurat;

Bucură-te, că prin tine stârpiciunea s-a dezlegat;

Bucură-te, ceea ce ai hrănit pe hrănitoarea Vieții;

Bucură-te, mângâierea celor necăjiți;

Bucură-te, bogăția celor lipsiți;

Bucură-te, că prin tine s-a făcut începătura darului;

Bucură-te, că prin nașterea ta s-a stins datoria păcatului;

Bucură-te, Ana, maică prealăudată!

Condacul 3

Văzându-se pe sine Sfânta și Dreapta Ana întru întristarea nenașterii de prunci, plângând cu amar în grădina sa, se ruga lui Dumnezeu, zicând: „Doamne al Puterilor, Cel ce știi ocara nerodirii, dezleagă-mi stârpiciunea, că roada pântecelui meu în dar o aduc ție”, lăudându-Te și cântând: Aliluia!

Icosul 3

Alergat-a Ioachim în Ierusalim la Biserica Domnului, după ce i-a grăit lui Arhanghelul, și, aflând pe soția sa, i-a spus vestirea cea de bucurie; și au mulțumit împreună lui Dumnezeu pentru mila aceasta, pentru care și noi îl lăudăm pe dânsul, zicând:

Bucură-te, bătrânule de Dumnezeu iubit;

Bucură-te, Prealăudate Părinte al Maicii lui Dumnezeu;

Bucură-te, sfeșnicul lui Dumnezeu cel în fapte bune îmbătrânit;

Bucură-te, cel ce din coapsele tale ai îmbogățit lumea;

Bucură-te, pomul psalmistului ale cărui frunze nu au căzut;

Bucură-te, că întru tine s-a plinit proorocirea;

Bucură-te, cu tu pe toți părinții ai întrecut;

Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi părinte Maicii lui Dumnezeu;

Bucură-te, rădăcina sadului celui dumnezeiesc;

Bucură-te, că ai odrăslit din neamul împărătesc;

Bucură-te, că ai bineplăcut lui Dumnezeu pe pământ;

Bucură-te, că ai împodobit Ierusalimul cel de sus cu odrasla ta;

Bucură-te, Ioachime, părinte preafericite!

Condacul 4

Înțelegând bătrânul sfatul lui Dumnezeu pentru răscumpărarea neamului omenesc, intrând în Biserică împreună cu soția sa, cea de Dumnezeu înțelepțită, și închinându-se, a cântat laudă: Aliluia!

Icosul 4

Auzind rudeniile dumnezeieștilor Părinți că a mărit Domnul mila Sa față de dânșii, au alergat lăudând într-un glas pe preaînțeleapta Ana, zicând:

Bucură-te, ceea ce ai prefăcut în bucurie lacrimile Evei;

Bucură-te, că întru nașterea ta îngerii dănțuiesc întru veselie;

Bucură-te, corabia care porți pe porumbița ce vestește încetarea potopului;

Bucură-te, măslin plin de roadă în casa Domnului;

Bucură-te, ceea ce porți scaunul împăratului;

Bucură-te, că prin nașterea ta se surpă împărăția iadului;

Bucură-te, țarină bine roditoare;

Bucură-te, holdă hrănitoare a săracilor;

Bucură-te, podoaba și lauda maicilor;

Bucură-te, ajutătoarea și mângâierea celor sterpe;

Bucură-te, cămara împărătesei îngerilor;

Bucură-te, vistieria mângâierii celor păcătoși;

Bucură-te, Ana, maică prealăudată!

Condacul 5

Steaua cea cu strălucire dumnezeiască răsărind din pântecele tău cel preafericit, Ana de Dumnezeu iubită, vestește bucurie la toată lumea și pe toți îi îndeamnă a cânta cu un glas: Aliluia!

Icosul 5

Văzând Dumnezeu-Cuvântul zidirea Sa chinuită de tiranul diavol și voind a-Și pregăti pe pământ cămară însuflețită, pe tine, Ioachim, te-a chemat la o vrednicie ca aceasta, ca din coapsele tale să răsară Mireasa cea Preacurată; pentru aceasta grăim ție:

Bucură-te, sadul creștinătății cel preastrălucit;

Bucură-te, începătorul darului cel preamărit;

Bucură-te, că din sămânța ta s-a lucrat cortul cel însuflețit;

Bucură-te, că acesta mai desfătat decât cerurile s-a arătat;

Bucură-te, meșter înțelept care ai întrecut pe Solomon;

Bucură-te, că fiica ta s-a făcut Biserică a lui Dumnezeu;

Bucură-te, rădăcina pomului vieții;

Bucură-te, temelia turnului credinței;

Bucură-te, râu care ai adus pe mărgăritarul cel de mult preț;

Bucură-te, că pe acesta în Sfânta Sfintelor l-ai pus;

Bucură-te, cel ce ai primit făgăduința prin Arhanghel;

Bucură-te, că prin aceasta s-a plinit sfatul cel mai înainte de veci;

Bucură-te, Ioachime, părinte preafericite!

Condacul 6

După zilele acelea, încredințându-se Ioachim că făgăduința cea dată lui prin Arhanghel s-a plinit, aducând jertfă și arderi de tot, a fost binecuvântat de arhiereu, de preoți, de leviți și de tot poporul că s-a învrednicit de un dar mare că acesta și împreună au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

Apropiindu-se zorile mântuirii neamului omenesc, născut-ai, Sfântă și Preafericită Ana, pe prunca cea făgăduită ție de la Dumnezeu, pe pururea Fecioara Maria; pentru aceasta te lăudăm:

Bucură-te, ceea ce ai născut pe Împărăteasa cerului;

Bucură-te, lâna cea preacurată din care s-a țesut cortul împăratului;

Bucură-te, mijlocitoarea iertării și a darului;

Bucură-te, steaua Nazaretului cea mult luminoasă;

Bucură-te, podoaba Bisericii cea preafrumoasă;

Bucură-te, lauda patriarhilor și a drepților;

Bucură-te, maica nădejdii creștinilor;

Bucură-te, chivot purtător de tăblița darului;

Bucură-te, cuibul porumbiței raiului;

Bucură-te, stâlpul cel neclintit al Bisericii;

Bucură-te, reazemul cel nemărginit al credincioșilor;

Bucură-te, ceea ce ai născut pe cea făgăduită lumii;

Bucură-te, Ana, maică prealăudată!

Condacul 7

Vrând dumnezeiasca Ana să-și plinească făgăduința, a adus pe prunca cea dăruită ei de Dumnezeu în Biserica Domnului și în Sfânta Sfintelor a așezat-o pe ea, ca ziua și noaptea să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Arătat-a făptură nouă Stăpânul tuturor, din dreptul Ioachim răsărind pe înnoitoarea Evei și mielușeaua cea mai înainte vestită de prooroci; pentru aceea auzi de la noi așa:

Bucură-te, păstrătorul tainelor celor nespuse ale lui Dumnezeu;

Bucură-te, plinitorul sfaturilor Lui celor nepătrunse;

Bucură-te, lucrătorul cămării de mire celei preacurate;

Bucură-te, părintele miresei celei cu totul neîntinate;

Bucură-te, că fiica ta a născut pe Hristos Domnul;

Bucură-te, că tu pentru aceasta de toată lumea ești lăudat;

Bucură-te, plinitorule al Legii;

Bucură-te, începătorule al darului;

Bucură-te, grabnic ajutător al celor neroditori;

Bucură-te, călduros mijlocitor al păcătoșilor;

Bucură-te, temelia cea neclintită a Bisericii;

Bucură-te, pavăza cea nebiruită a credinței;

Bucură-te, Ioachime, părinte preafericite!

Condacul 8

Văzând nașterea din făgăduință dăruită de Dumnezeu lui Ioachim și Anei, să ne ridicăm mintea la cer și să cântăm cu bucurie laudă Celui care a arătat cele preaslăvite, zicând: Aliluia!

Icosul 8

Cu totul după legile firii a fost nașterea ta, Ana Prealăudată; dar fiica ta, născând pe Dumnezeu-Cuvântul, a rămas fecioară; pentru aceasta te lăudăm pe tine, zicând:

Bucură-te, ceea ce ai născut pe lauda fecioriei;

Bucură-te, că prin fiica ta s-a plătit datoria strămoașei;

Bucură-te, că ai purtat în brațele tale pe fiica Părintelui ceresc;

Bucură-te, că printr-însa s-a făcut mântuirea neamului omenesc;

Bucură-te, că din sânii tăi ai hrănit pe Împărăteasa făpturii;

Bucură-te, ceea ce ai născut după făgăduință pe Maica luminii;

Bucură-te, liman de scăpare a celor credincioși;

Bucură-te, grabnică tămăduire a celor neputincioși;

Bucură-te, lauda cea preamărită a dreptcredincioșilor;

Bucură-te, podoaba preastrălucită a arhiereilor;

Bucură-te, munte înalt care nu te ascunzi de la năzuința noastră;

Bucură-te, acoperământul celor ce se roagă ție cu credință;

Bucură-te, Ana, maică prealăudată!

Condacul 9

Nu pricepem de unde vom începe a-ți aduce laudă, maică preafericită, sau cu ce cununi te vom încununa pe tine, care ai născut pe Împărăteasa cerului și a pământului; numai să lăudăm cu umilință pe Dumnezeul minunilor, cântând: Aliluia!

Icosul 9

Zicerile sfinților prooroci cele din descoperire dumnezeiască văzându-le plinite și stând lângă scaunul Dumnezeirii, preafericite Ioachim, auzi-ne pe noi, care grăim ție:

Bucură-te, că te desfătezi cu heruvimii în lumina cea necuprinsă;

Bucură-te, că vezi scaunul cel preaînalt dăruit fiicei tale;

Bucură-te, că dânsa a fost învrednicită a ședea de-a dreapta Fiului său;

Bucură-te, locuitorul Ierusalimului celui de sus;

Bucură-te, cel ce nu ne uiți pe noi, rudele tale cele de jos;

Bucură-te, cel ce petreci cu arhanghelii;

Bucură-te, împreună-vorbitorule cu apostolii;

Bucură-te, veselia mucenicilor și a cuvioșilor;

Bucură-te, lauda patriarhilor și a proorocilor;

Bucură-te, luminătorul Legii și al darului;

Bucură-te, vestitorule de bucurie celor din ascunzătorile iadului;

Bucură-te, cel prin care începe plinirea făgăduinței de mântuire;

Bucură-te, Ioachime, părinte preafericite!

Condacul 10

Vrând să mântuiască lumea împodobitorul tuturor, în lume, căreia fusese făgăduit, a venit; și, întrupându-Se din sângiuirile cele preacurate ale fiicei tale celei cu totul nevinovate, Preafericite Ioachime, ne-a răscumpărat pe noi din robia diavolului; pentru aceasta cântăm cu bucurie: Aliluia!

Icosul 10

Zid de apărare ești credincioșilor și turn de scăpare tuturor celor ce aleargă la tine, Ana, cea cu nume de împărăteasă; că prin mijlocirea ta se mântuiesc cei ce te laudă pe tine, zicând:

Bucură-te, ceea ce în chip nemijlocit vezi frumusețea Dumnezeirii;

Bucură-te, ceea ce necontenit sădești pentru noi darul mântuirii;

Bucură-te, că de nașterea ta s-au îngrozit puterile iadului;

Bucură-te, că printr-însa s-au deschis nouă ușile raiului;

Bucură-te, că vezi întru veselie pe fiica ta cea preabinecuvântată;

Bucură-te, că, născând-o pe ea, de toată lumea ești prealăudată;

Bucură-te, ceea ce ai crescut pe vița cea adevărată;

Bucură-te, că aceasta a odrăslit pe strugurele vieții;

Bucură-te, fântână de daruri izvorâtoare;

Bucură-te, rază aducătoare de bucurie;

Bucură-te, ceea ce ai născut căruța cea purtătoare de fulger;

Bucură-te, că ai purtat scaunul cel împodobit cu chipul Soarelui;

Bucură-te, Ana, maică prealăudată!

Condacul 11

Pereche preafrumoasă și însoțire de Dumnezeu aleasă, Ioachim și Ana, cei ce sunteți acum străluciți cu dumnezeiască lumină și vă veseliți cu îngerii și împreună cu fiica voastră cea de Dumnezeu dăruită, aduceți-vă aminte de noi cei de pe pământ, care cântăm: Aliluia!

Icosul 11

Sfeșnic purtător de lumină te are Biserica pe tine, dumnezeiescule Părinte Ioachim, care îndreptezi spre cunoștința cea dumnezeiască pe toți cei ce cu dor te laudă pe tine, zicând:

Bucură-te, luminătorul celor ce sunt în întunericul necunoștinței;

Bucură-te, cârmuitorul cel bun al celor ce înoată în marea vieții;

Bucură-te, grabnicule ajutător al celor ce sunt în primejdii;

Bucură-te, dulce mângâietor al celor întristați;

Bucură-te, cel ce ușurezi necazurile vieții celei grele de purtat;

Bucură-te, ajutătorul cel preaînalt al mântuirii;

Bucură-te, nădejdea neînfruntată a celor ce te cheamă pe tine;

Bucură-te, îndemnătorul celor însoțiți către fapte bune;

Bucură-te, temelia însoțirii celei de Dumnezeu rânduite;

Bucură-te, rădăcina mlădiței celei neveștejite;

Bucură-te, iertarea celor ce mult au greșit;

Bucură-te, ridicarea strămoșilor;

Bucură-te, Ioachime, părinte preafericite!

Condacul 12

Podoabă de mare cuviință a câștigat Biserica prin pomenirea voastră, prealăudaților părinți; pentru aceea vă rugăm, pomeniți-ne pe noi înaintea lui Dumnezeu, și din toate nevoile izbăviți-ne pe noi, cei ce cu dragoste vă lăudăm pe voi, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Lăudând nașterea ta cu cântări de Dumnezeu insuflate, Ana, de trei ori fericită, slăvim pe Cel ce cu un dar ca acesta te-a învrednicit pe tine și cu dragoste grăim ție:

Bucură-te, ceea ce ai odrăslit pe vița mlădiței celei neveștejite;

Bucură-te, că ai născut pe Maica Luminii celei de negrăit;

Bucură-te, ceea ce mijlocești nouă bunătățile cerești;

Bucură-te, ceea ce ești dăruitoare îmbelșugată și de cele pământești;

Bucură-te, lauda cea mult-strălucită a femeilor;

Bucură-te, cununa cea neveștejită a maicilor;

Bucură-te, născătoarea prealăudată a Maicii lui Dumnezeu;

Bucură-te, soție bineplăcută lui Dumnezeu;

Bucură-te, ascultătoare blândă a celor ce te cheamă pe tine;

Bucură-te, cea care împlinești cererile cele bune ale credincioșilor;

Bucură-te, bogăția săracilor și a văduvelor;

Bucură-te, ceea ce ești vindecare a neputincioșilor și a bolnavilor;

Bucură-te, Ana, maică prealăudată!

Condacul 13

O, preafericită însoțire a dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana, cei ce stați lângă scaunul Dumnezeirii, primind laudele acestea ale noastre, izbăviți-ne cu rugăciunile voastre de chinurile cele veșnice și de toată ispita, ca împreună cu voi să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Acest condac se zice de trei ori. Și iarăși rostim Icosul 1:

Icosul 1

Îngerul cel mai întâistătător din cer a fost trimis să spună vestirea de bucurie Dreptului Ioachim, zicând: „Ioachime, Ioachime, auzitu-s-a rugăciunea ta; și iată, femeia ta va naște ție o fiică de care cerul și pământul se vor bucura”, lăudându-te pe tine și zicând:

Bucură-te, Ioachime, mângâierea lui Adam celui căzut;

Bucură-te, mijlocitorul iertării celui greșit;

Bucură-te, că rugăciunile tale au străbătut cerurile;

Bucură-te, că darul cel mai presus de lume ai dobândit;

Bucură-te, că de aceasta Anei grăbindu-te ai vestit;

Bucură-te, că și acesteia, de asemenea, i s-au descoperit;

Bucură-te, luminătorul cel cu raze veselitoare;

Bucură-te, aducătorule de roadă mântuitoare;

Bucură-te, că ai odrăslit din seminție împărătească;

Bucură-te, că ai mărit vrednicia arhierească;

Bucură-te, cel ce ai întrecut cu darul pe Avraam;

Bucură-te, cel prin care întristarea nerodirii s-a pierdut;

Bucură-te, Ioachime, părinte preafericite!

După care citim această:

Rugăciune

O, Sfântă Ana, maică prealăudată, cine va putea spune darurile cu care te-a împodobit pe tine Dumnezeu?! Sau ce laudă vrednică vom aduce ție, celei ce ești maică împărătesei cerului și a pământului. Căci în adevăr de la căderea strămoșilor noștri din desfătarea raiului, urmașii lor moștenind blestemul până la întruparea Cuvântului lui Dumnezeu din curatele și fecioreștile sângiuiri ale preabinecuvântatei fiicei tale, neamul omenesc niciodată nu a primit atâta mângâiere și încredințare de răscumpărarea din blestem, ca atunci când te-a văzut pe tine alăptând pe Maica Izbăvitorului.

O, preafericită maică, îngerii au lăudat nașterea ta; proorocii au săltat, văzând printr-însa plinirea cuvintelor lor; strămoșii împreună cu patriarhii, fiind în închisorile cele întunecate ale iadului, au început a primi dese vestiri de bucurie; proorocul și marele arhiereu Zaharia le-a spus: eu am primit în Sfânta Sfintelor pe prunca Maria, și după doisprezece ani am logodit-o cu dreptul Iosif spre pază, care va să nască în chip de negrăit pe Cel ce avea să preschimbe lacrimile noastre în bucurie; Sfânta Elisabeta le-a zis: eu m-am închinat Mântuitorului, fiind El încă în pântecele cel cu totul nevinovat al Preasfintei Fecioare; Sfântul și dreptul Iosif le-a spus: eu prin descoperire dumnezeiască am primit în logodire pe pururea Fecioara Maria, și sunt martor al nevinovăției ei, întru care și a născut fără ispită bărbătească, și a rămas fecioară născând pe Hristos. Și unde vom căuta un izvor de daruri mai bogat decât la tine, prealăudată Ana!

Pentru aceasta noi, smeriții și păcătoșii, cu multă umilință cădem înaintea ta și ne rugăm ție: ridică sfintele tale mâini, cu care ai îmbrățișat pe împărăteasa cerului și a pământului, către Părintele îndurărilor și a toată mângâierea ca, trecând cu vederea mulțimea păcatelor noastre, să ne păzească pe noi, moștenirea sa, de foamete, de ciumă, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri și de războiul cel dintre noi, iar mai vârtos tu, preafericită maică, prin darul cel dat ție de la Dumnezeu, potolește smintelile Bisericii; dăruiește sănătate conducătorilor țării acesteia; așează în inimile lor cele bune pentru sfintele lui Dumnezeu biserici; vezi sărăcia noastră cea sufletească și trupească și ne îmbogățește pe noi cu îndoite daruri; caută cu ochi milostivi asupra poporului tău, cel ce aleargă la tine cu credință; păzește pe cei ce te cheamă pe tine de moartea cea fără de veste; vindecă toate bolile, gonește de la dânșii toate duhurile făcătoare de rău; apără-i de vrăjmașii cei văzuți și de cei nevăzuți; împacă neînțelegerile vieții casnice; sprijinește pe cei neputincioși; luminează mintea celor căzuți întru adâncul păcatelor ca să se întoarcă la pocăință; pe cei depărtați de la dreapta credință întoarce-i iarăși la aceasta, și în vremea ieșirii noastre din viața de aici, apără-ne pe noi de cei ce se silesc a vâna sufletele noastre; si ne fă parte cu turma cea aleasă a tuturor celor ce din veac au bineplăcut lui Dumnezeu, cu care întru desfătarea cea fără de sfârșit, să lăudăm neîncetat pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea cea de o ființă și nedespărțită, fericind împreună cu tine pe fiica ta cea preacurată, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria, în vecii vecilor, Amin.

Strana: Amin.

După citirea Rugăciunii, se cântă Condacul 1.

Condacul 1

Însoțirii celei de Dumnezeu alese, dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana, ca celor ce ați născut pe Maica Vieții noastre, binecuvântată de Dumnezeu Născătoarea și Pururea Fecioara Maria, cântări de laudă aducem vouă noi, rugătorii voștri; iar voi, ca cei ce aveți îndrăzneală către Dumnezeu, păziți-ne cu rugăciunile voastre de toate primejdiile pe noi, cei ce cântăm: Bucurați-vă, părinți de trei ori fericiți!

După citirea Acatistului rostim rugăciunea:

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

Dacă este preot, acesta rostește Ectenia întreită și face outpustul mic.

În lipsa preotului, încheiem, zicând:

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.