1.Oare nu lui Dumnezeu se va supune sufletul meu? Că de la El este mântuirea mea;

2.Pentru că El este Dumnezeul meu, Mântuitorul meu şi Sprijinitorul meu; nu mă voi clătina mai mult.

3.Până când vă ridicaţi asupra omului? Căutaţi toţi a-l doborî, socotindu-l ca un zid povârnit şi ca un gard surpat!

4.S-au sfătuit să doboare cinstea mea, alergat-au cu minciună; cu gura lor mă binecuvântau şi cu inima lor mă blestemau.

5.Dar lui Dumnezeu supune-te, suflete al meu, că de la El vine răbdarea mea;

6.Că El este Dumnezeul meu şi Mântuitorul meu, Sprijinitorul meu; nu mă voi strămuta.

7.În Dumnezeu este mântuirea mea şi slava mea; Dumnezeu este ajutorul meu şi nădejdea mea este în Dumnezeu.

8.Nădăjduiţi în El toată adunarea poporului; revărsaţi înaintea Lui inimile voastre, că El este ajutorul nostru.

9.Dar deşertăciune sunt fiii oamenilor, mincinoşi sunt fiii oamenilor; în balanţă, toţi împreună sunt deşertăciune.

10.Nu nădăjduiţi spre nedreptate şi spre jefuire nu poftiţi; bogăţia de ar curge nu vă lipiţi inima de ea.

11.O dată a grăit Dumnezeu, aceste două lucruri am auzit: că puterea este a lui Dumnezeu şi a Ta, Doamne, este mila; că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui.