Învățături de folos pentru Sfânta Spovedanie

ÎNVĂȚĂTURI DE FOLOS PENTRU SFÂNTA SPOVEDANIE

Renașterea la viața în Hristos

„Și Iisus le-a zis iarăși: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Și zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt; Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute".

Ioan 20, 21–23

Importanța Spovedaniei

Spovedania sau mărturisirea cu pocăință a păcatelor reprezintă una dintre cele șapte Sfinte Taine ale Bisericii, prin care se dăruiește iertarea păcatelor (în mod văzut de către episcop sau preot, în mod nevăzut de către Hristos) celor ce se căiesc de păcate și le mărturisesc duhovnicului.

Întrucât păcatul înseamnă boala neascultării de Dumnezeu, adică moarte (ascultarea de Dumnezeu însemnând viață), înțelegem că starea de păcat este o stare de moarte, de înstrăinare și de despărțire a omului de Dumnezeu – Izvorul vieții; însă, prin mărturisire, omul iese din această stare.

Spovedania trezește conștiința, o curăță, o luminează și-l renaște pe om spre o nouă viață; este șansa omului de a redeveni fiu al Împărăției lui Dumnezeu, prin har.

Instituirea Sfintei Taine

Spovedania a fost instituită de Mântuitorul Hristos prin faptul că El Însuși a săvârșit-o, acordând, Cel Dintâi, iertarea păcatelor și dăruind aceeași putere Apostolilor Săi și urmașilor acestora.

După Înviere, înainte de Înălțarea la cer, Mântuitorul le spune ucenicilor: „Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute". (Ioan 20, 23)

Pașii sau etapele Spovedaniei

• conștientizarea păcatului și hotărârea de a-l părăsi;
• alegerea duhovnicului;
• mărturisirea păcatelor, în duh de pocăință și smerenie;
• lupta de a nu repeta păcatele, de a lucra virtutea, sub ocrotirea Bisericii, prin călăuzirea duhovnicului.

Unde ne spovedim?

În biserică, în fața icoanei lui Hristos, prezent în chip nevăzut, având martor un duhovnic (arhiereu sau preot), care, prin harul duhovniciei, poate mijloci iertarea păcatelor.

Când ne spovedim?

A patra poruncă bisericească ne îndeamnă să ne spovedim și să ne împărtășim cel puțin în cele patru posturi de peste an; iar Sfântul Simeon al Tesalonicului ne sfătuiește să nu întârziem mai mult de 40 de zile, pentru că nimic altceva ca lipsa de mărturisire nu dă atâta putere demonilor și gândurilor potrivnice nouă de a hrăni în inima noastră greșelile nemărturisite.

Cum ne spovedim?

Mărturisește-te ca și cum acest ceas ar fi cel din urmă, ca și cum ar fi ultima oară aici, pe pământ, când poți aduce pocăință pentru toată viața ta, înainte de a păși în veșnicie și a sta în fața judecății lui Dumnezeu, ca și cum ar fi ultima clipă când poți să arunci din suflet povara unei îndelungi vieți trăite în păcat și nedreptate, pentru a intra liber în Împărăția lui Dumnezeu.

Roadele Spovedaniei

Iertarea sau dezlegarea păcatelor:

• „Căci precum prin neascultarea unui om s-au făcut păcătoși cei mulți, tot așa prin ascultarea unuia se vor face drepți cei mulți" (Romani 5, 19);
• Sfinții Părinți consideră că prin această Taină se iartă toate păcatele pe care omul le mărturisește în stare de pocăință.

Împăcarea cu Dumnezeu, cu Biserica și cu sine:

• se dobândește prin pocăință sinceră și prin iertarea păcatelor.

Bucuria pocăinței:

• Spovedania este, în primul rând, o întoarcere (convertire) și o împăcare; este întoarcerea noastră la Hristos, a Cărui iubire pentru noi nu are limite, Care niciodată nu Se îndepărtează de noi (doar noi, deseori, ne îndepărtăm de El); este o convertire care ne aduce bucurie curată, când putem spune: „Dă-mi, Doamne, să petrec cealaltă vreme în pace și întru pocăință și să dobândesc întru această viață darul Tău, iar în cealaltă, fericirea de veci" (Rugăciunea a doua după Taina Sfintei Spovedanii, Carte de rugăciuni, tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, EIBMO, București, 2010).

„Mare bucurie se face în ceruri când un păcătos se întoarce la Dumnezeu".

cf. Luca 15, 7, 10

Spovedania și Împărtășirea

Nu ne putem împărtăși cu Sfânta Euharistie de fiecare dată când ne spovedim; trebuie să primim binecuvântarea (acordul) duhovnicului; de asemenea, nimeni nu se poate împărtăși fără Sfânta Spovedanie; însă este bine să nu uităm că scopul Sfintei Euharistii este împărtășirea credincioșilor și desăvârșirea sau sfințirea lor.

Canonul primit la Spovedanie

Duhovnicul, ca un bun doctor, ne va rândui un canon spre îndreptare, care poate consta în:

• eventuala oprire, pentru o vreme, de la Sfânta Împărtășanie, în funcție de gravitatea păcatului, pentru căință;
• anumite rugăciuni, însoțite de post și acte de milostenie;
• un program de întărire duhovnicească în lupta cu ispitele.

Canonul este un mod de viețuire care duce la însănătoșirea sufletească a creștinului.

Nu trebuie să ne mâhnească asprimea sau, dimpotrivă, blândețea canonului și nici să ne lăsăm influențați de canoanele primite de semenii noștri. Duhovnicul caută mai întâi la dispoziția sau starea sufletească a celui care se spovedește, apoi la păcatul spovedit; el este asemenea unui doctor care nu prescrie pentru aceeași boală aceeași rețetă, nici măcar la doi „pacienți", ci are pentru fiecare o anumită rețetă, adaptată la starea duhovnicească a fiecăruia.

Spovedania în situații speciale

Pe lângă Spovedania obișnuită a credincioșilor, mai există și situații speciale în viața noastră: când urmează să parcurgem o etapă importantă (să botezăm, să ne cununăm sau să cununăm pe alții); când avem pe cineva apropiat bolnav; când femeia urmează să nască; când plecăm într-o călătorie mai lungă. În toate aceste situații este bine să ne spovedim și, dacă primim binecuvântare, să ne și împărtășim. Atunci mergem la duhovnic, dacă avem, iar dacă nu avem, ne căutăm un duhovnic (pentru o pregătire mai intensă).

Piedici în calea Spovedaniei

Raportarea omului la Spovedanie ține de percepția lui asupra vieții, în general, de nivelul de cunoaștere și de educație, de sănătatea lui, astfel încât unii creștini motivează ne-spovedania lor, prin:

• faptul că nu au nevoie, considerându-se buni din punct de vedere moral;
• lipsa de timp, pentru că sunt alte probleme, mult mai importante, de rezolvat;
• neputința „deschiderii" sufletești în fața unei alte persoane, mai ales a preotului;
• problemele lor sufletești nu pot fi catalogate drept păcate și, în definitiv, sunt problemele lor, pe care, cândva, le vor depăși.

Însă, în realitate, nu există om perfect pe pământ, ceea ce înseamnă că nici eu nu sunt perfect; pot greși față de Dumnezeu, față de semenii mei, dar și față de mine; iar Spovedania este o șansă oferită de Dumnezeu nouă, oamenilor, pentru a ieși din această stare egoistă de automulțumire și a crește spiritual în iubire față de Dumnezeu și de semeni.

Psihologia și Duhovnicia

Duhovnicia este arta de a ajuta pe om să renască și să crească spiritual. Aceasta are și o componentă psihologică, deoarece se lucrează cu sufletul, dar depășește limitele psihologice.

Duhovnicul, în scaunul Spovedaniei, nu ne oferă soluții imediate la problemele noastre, ci ne împărtășește harul și lumina Duhului Sfânt, spre iertarea păcatelor și nașterea la viața în Hristos, care este bucurie și pace în Duhul Sfânt. Spovedania este, din perspectiva psihologiei, și o psihoterapie, în sensul că duhovnicul lucrează la vindecarea sufletului și cu mijloace psihologice, dar ea este mai mult decât psihoterapie, și anume este lucrare harică de refacere a legăturii omului cu Dumnezeu, Izvorul vieții.

Sfaturi practice

Căutarea și alegerea duhovnicului

Duhovnic este cel ce a dobândit (primit) și dăruiește altora Duhul Sfânt. Misiunea duhovnicului este să ajute la creșterea fiului duhovnicesc și să-l facă, din rob al păcatului, un om sfânt; să-i dăruiască libertatea pe care ne-a dăruit-o Hristos, aceea de a iubi pe Dumnezeu prin rugăciune și pe semeni prin fapte bune.

Duhovnicul trebuie căutat cu smerenie, rugăciune și speranță, dintre preoți; el trebuie să fie om duhovnicesc, milostiv și înțelept în cele dumnezeiești.

Pregătirea pentru Spovedanie

Fiecare mărturisire a noastră este o lucrare sfântă; de aceea, trebuie făcută cu sinceritate, cu părere de rău pentru greșeli, dar și cu nădejde în iubirea milostivă a lui Dumnezeu, după o pregătire prin rugăciune și cercetarea conștiinței.

„Mărturisiți-vă unul altuia păcatele și vă rugați unul pentru altul, ca să vă vindecați, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului".

Iacov 5, 16