Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, cea singură mai presus de toată curăția și întreaga înțelepciune și feciorie, ceea ce singură toată te-ai făcut lăcașul a tot darul Preasfântului Duh, și de aici și pe înseși Puterile cele nematerialnice cu neasemănare le covârșești prin curăția și sfințenia sufletului și a trupului – caută spre mine, pângăritul, necuratul și spurcatul cu sufletul și cu trupul, cu întinăciunea împătimirii și a vieții mele celei deznădăjduite! Curățește-mi gândirea mea cea împătimită! Spală și îndreaptă-mi gândurile mele cele rătăcite și orbite! Îndreptează-mi și povățuiește-mi simțirile mele! Slobozește-mă de obiceiul cel prearău și urât care mă tiranizează, al necuratelor prinderi în minte și al patimilor! Oprește-mă dinspre tot păcatul cel cu lucrare și dăruiește trezvire și dreaptă socoteală întunecatei și ticăloșitei mele minți, spre îndreptarea greșelilor și a căderilor mele! Ca, din întunericul păcatului izbăvindu-mă, să mă învrednicesc a te slăvi și a te lăuda cu îndrăzneală pe tine, cea singură adevărată Maică a adevăratei Lumini, a lui Hristos, Dumnezeul nostru! Că tu singură, împreună cu Dânsul și printr-Însul ești binecuvântată și preaproslăvită de toată zidirea cea văzută și nevăzută, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.