Părinte Sfinte, Dumnezeule Cel mai înainte de veci! De la Tine vine tot darul, tot binele. Ție mă rog cu osârdie pentru copiii pe care mi i-a dăruit harul Tău. Tu le-ai dat viață, dăruindu-le suflet nemuritor, i-ai renăscut prin Sfântul Botez, pentru ca ei, potrivit voii Tale, să moștenească Împărăția cerurilor. Păzește-i, după bunătatea Ta, până la sfârșitul vieții lor. Sfințește-i cu adevărul Tău, ca să se sfințească în ei numele Tău. Ajută-mi cu harul Tău să-i cresc întru slava numelui Tău și spre folosul aproapelui, și dă-mi pentru aceasta mijloacele de trebuință: răbdare și putere.
Doamne! Luminează-i cu lumina înțelepciunii Tale, ca să Te iubească din tot sufletul și din tot cugetul lor; sădește în inimile lor frica și dezgustul față de orice fărădelege, ca să umble întru poruncile Tale; împodobește sufletele lor cu întreaga înțelegere, cu hărnicia, cu îndelunga răbdare, cu cinstea; cu dreptatea Ta ocrotește-i de clevetire, de slava deșartă, de urâciuni; stropește-i cu roua harului Tău, ca să sporească în virtuți și sfințenie și să crească în bunăvoirea Ta, în dragoste și cucernicie. Îngerul păzitor să rămână cu ei totdeauna și să le păzească tinerețea de gândurile deșarte, de înșelarea smintelilor lumii acesteia și de toate bântuielile cele viclene. Iar dacă vor păcătui vreodată înaintea Ta, Doamne, nu întoarce fața Ta de la ei, ci fii milostiv, după mulțimea îndurărilor Tale deșteaptă în inimile lor pocăința, curățește-le păcatele și nu-i lipsi pe ei de bunătățile Tale, ci dă-le toate cele de folos spre mântuirea lor, ocrotindu-i de toată boala, primejdia, nevoia și necazul, adumbrindu-i cu mila Ta în toate zilele vieții acesteia.
Dumnezeule! Ție mă rog: dă-mi să mă bucur și să mă veselesc de copiii mei și învrednicește-mă să mă înfățișez împreună cu ei la înfricoșătoarea Ta Judecată și să zic cu îndrăznire nerușinată: „Iată eu și pruncii pe care i-ai dat mie, Doamne!” Amin.