Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, cu cuvântul Sfintei Tale Evanghelii ne îndemni: „cereți și vi se va da, bateți și vi se va deschide". Te rog, Doamne, ascultă cererea mea întru credincioșia Ta, auzi-mă întru dreptatea Ta. Primește rugăciunea mea și mă dezleagă de tot răul care mă stăpânește și-mi dă binecuvântarea Ta pentru întemeierea unei familii. Să nu lași, Doamne, ca vrăjmașul diavol și oamenii vicleni să prigonească sufletul meu, nici viața mea s-o calce în picioare.
Caută cu milostivire spre mine și izbăvește-mă de supărările cele rele ale oamenilor răi, ale vrăjitorilor, ale fermecătorilor și ale diavolilor și mă dezleagă din toate legăturile, pentru că Ție toate îți sunt cu putință. Îndurate Doamne, iartă-mă și mă dezleagă de toate blestemele, de toate afuriseniile și de jurămintele nedrepte; dezleagă-mă de patima mândriei, a beției, a fumatului, a desfrânării, a desfrânării împotriva firii; dezleagă-mă de patima leneviii, a nesimțirii, a lăcomiei, a urii și de alte nelegiuiri și necurății săvârșite de mine, precum și de pornirile păcătoase pe care le port ca povară de la părinții și înaintașii mei. Întru mila Ta, dezleagă-mă, Doamne, de păcatul batjocoririi părinților, de fărădelegea dezbinării vreunei familii sau trăirea în concubinaj sau cu persoane căsătorite. Dezleagă-mă din fărădelegerea uciderii și a lepădării de prunci din pântece. Iartă-mă, Doamne, și mă dezleagă de puținătatea credinței, a nepurtării de grijă față de sufletul meu, de necinstirea celor sfinte și de alte năluciri și lucrări diavolești.
Iubitorule de suflete, Doamne, Te rog să nu-Ți întorci fața Ta de la mine și să nu mă lași să viețuiesc în întunericul patimilor și în deprinderi păcătoase. Trezește-mă din aprinderea trupească; izbăvește-mă de ispite și de tot răul ce-mi poate distruge sufletul și trupul sau perverti viața și care mă îndepărtează de binecuvântarea Ta. Pentru tot ce am greșit înaintea Ta, Milostive Doamne, iartă-mă și mă dezleagă de orice legătură care a pus stăpânire pe mine și mă învrednicește să dobândesc de la Tine împlinirea cererilor mele. Întărește-mi credința și nădejdea întru Tine, dă-mi biruință în ispite și sporire în toate virtuțile. Binecuvântează-mă cu binecuvântarea bunătății Tale; luminează-mi mintea cu lumina Sfintei Tale Evanghelii; ferește-mă de judecățile greșite, de rătăcirea minții; întărește-mi voința în bine și în virtute; curăță-mi și-mi îndreptează simțirile, încât, cu inimă curată și cu minte luminată, să dobândesc împlinirea cererii mele pentru o căsătorie sfântă. Doamne, prin purtarea Ta de grijă se îndreptează viața omului pe pământ și Tu ești nădejdea sufletului meu.
Duhul Tău cel Sfânt să-mi descopere calea pe care să mă îndrept în această viață și să mă povățuiască spre ființa rânduită de Tine pentru a fi împreună pentru totdeauna. Că numai Tu, Doamne, știi ceea ce este de folos pentru sufletul și trupul meu, pentru viața și pentru familia pe care mi-o doresc. Deschide-mi inima și mi-o umple de iubire curată față de soțul (soția) trimis(ă) de Tine pentru o bună căsătorie. Ajută-mă să nu trăiesc în păcat, fără sfințirea nunții, ci să-mi încep viața de familie prin binecuvântarea Sfintei Taine a Cununiei, ca să fii de la început Ocrotitorul familiei mele și să dobândesc de la Tine, Doamne, iubirea Ta părintească, ajutorul Tău întru toate și darurile trebuincioase vieții. Că tu ești Cârmuitorul vieții noastre și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și Bunului și de Viață Făcătorului Tău Duh. Amin.