Calendar Creștin Ortodox 2026
Rugăciuni la drum și pelerinaj

Rugăciunea celor care se află în pelerinaj (a Episcopului Macarie Drăgoi)

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel Care împreună cu ucenicii Tăi Luca și Cleopa ai călătorit către Emaus, întru săvârșirea Sfintei Liturghii arătându-Te lor, iar, prin minunata Ta cunoaștere, veseli i-ai făcut să se întoarcă la Ierusalim. Cel Ce Tu Însuți ai fost Pelerin, la 12 ani fiind în Casa Părintelui Tău Cel Ceresc, învățând pe oameni. Cel Care ai povățuit, mângâiat și vindecat poporul Tău „propovăduind și călătorind spre Ierusalim", dă-ne nouă să pricepem adevărul despre petrecerea noastră în această lume trecătoare și să înțelegem că viața noastră însăși este un pelerinaj către Ierusalimul cel ceresc. Cel Care nu ai avut unde să-Ți pleci capul, arătându-ne că străini și pelerini suntem noi pe acest pământ. Tu, Doamne, călătorește împreună cu noi, robii Tăi, în calea acestui pelerinaj pe care spre folos sufletesc nădăjduim a-l săvârși.

Știind că fără Tine nimic nu putem face, rugăm Bunătatea Ta: Binecuvintează-ne pe noi și pe cei care îi vom întâlni pe cale și nu ne lipsi de purtarea Ta de grijă, ci întru toate fii cu noi și ne luminează, ca să facem cele bineplăcute Ție, iar de cele smintitoare să ne izbăvim! Deschide-ne ochii cei sufletești ca și noi să Îți urmăm Ție, Dumnezeului-Pelerin, Care ai venit în mijlocul nostru să ne dezlipești de cele lumești și să ne arăți că lăcașul nostru este în ceruri. Așa, Doamne, Tu Care ne încingi cu putere și calea Ta cea dreaptă ne arăți prin mila Ta, atunci când ne vom afla în sfintele lăcașuri, cugetele noastre să se deschidă minunilor Tale și ale sfinților Tăi, iar inimile noastre să ardă de dorul cunoașterii Tale. Așa, Doamne, ajută-ne ca la finalul acestui pelerinaj să spunem asemenea Sfântului și Dreptului Iov, mult răbdătorul: „M-am ținut cu pasul meu după pasul Tău și am păzit calea Ta și nu m-am abătut din ea", iar cu Sfântul Pavel, Apostolul neamurilor, împreună să putem rosti: „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit." Amin.

Rugăciunea celor care se află în pelerinaj (a Episcopului Macarie Drăgoi) - Rugăciuni