Mulțumesc Ție, Doamne, Atotțiitorule, că m-ai învrednicit pe mine, păcătosul, în această zi, în sfânta și dumnezeiasca Ta biserică, de jertfa dumnezeiască și fără de sânge, care Ți S-a adus Ție, în cuvinte de slavă, de preotul slujitorul Tău, pentru păcatele noastre și întru aducerea aminte a înfricoșătoarelor Pătimiri ale Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Mă rog Ție, dar, Stăpâne, Iubitorule de oameni, iartă-mi toate păcatele și-mi dă mie întru toate zilele vieții mele să-mi aduc aminte de binefacerile Tale și, întru cuget curat, mulțimiri și rugăciuni să-Ți aduc Ție, Părintelui celui fără de Început, împreună și Unuia Născut Fiului Tău și Preasfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în nevoi, ci din primejdii ne izbăvește pe noi, una curată și una binecuvântată! Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuiește-ne pe noi! Toți sfinții, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi! Amin.