Doamne, Dumnezeul nostru, ne rugăm Ție pentru toți copiii și tinerii care pătimesc din pricina păcatelor și a patimilor părinților lor. Ne rugăm pentru îndreptarea vieții acelor părinți care sunt necredincioși și pătimași, care nu se roagă, nu cercetează Sfânta Biserică, nu se spovedesc, care batjocoresc cele sfinte, resping cu îndărătnicie credința și disprețuiesc Sfânta Biserică și rostul ei mântuitor în lume. Ne rugăm pentru părinții care refuză să creadă în Dumnezeu și astfel își învață și copiii să nu creadă și să nu cerceteze Sfânta Biserică. Ne rugăm pentru acei soți care au fost ademeniți la învățături și adunări străine și îi smintesc și pe copiii lor, silindu-i să primească rătăcirea credinței lor. Ne rugăm pentru acei părinți care nu-și stăpânesc limba și își blestemă copiii, chemând puterea nimicitoare a diavolului peste ei. Ne rugăm pentru cei ce trăiesc în păcatul preacurviei, fără sfințirea care vine din Taina Cununiei, refuzând să aducă binecuvântarea lui Dumnezeu asupra familiei lor și, în acest chip, copiii moștenesc păcatele părinților, iar diavolul le sminteste și viața lor. Ne rugăm pentru acei părinți care au săvârșit păcatul avortului, nimicind astfel ființe nevinovate și fără putință de apărare. Iar din pricina nespovedirii păcatelor și a nepocăinței părinților pentru avorturile săvârșite, pătimesc copiii care li s-au născut și care întâmpină necazuri în viață sau se deprind cu purtări rele.
Ne rugăm pentru acei soți stăpâniți de patima beției și a desfrânării, trecând mai departe copiilor acestora demonul lipsei de astâmpăr și al pornirii mereu spre rău. Ne rugăm pentru acei părinți care sunt iubitori de ceartă, de intrigi și de ură, a căror răutate cade și peste copiii lor, fiind puși pe ceartă cu semenii și lipsiți de iubirea aproapelui. Ne rugăm pentru copiii și tinerii zămisliți și născuți fară voia părinților, care au voit să îi lepede, care le-au tulburat sănătatea și plinătatea trupească și sufletească, suferind grele chinuri. Doamne, Dumnezeule al izbăvirilor, Te rugăm să dezlegi sufletele și trupurile tuturor copiilor și ale tinerilor care pătimesc din pricina păcatelor, a fărădelegilor și a patimilor părinților acestora și să-i slobozești de toată urmarea cea rea care vine de la părinții și înaintașii lor.
Doamne, ne rugăm Ție pentru toți copiii stăpâniți de puterea celui rău, pentru toți tinerii cuprinși de necredință, de patima beției, a fumatului, a drogurilor, a jocurilor pe bani, a desfrânării în orice chip și a păcatelor împotriva firii, care sunt robiți de prostituție, pornografie sau care trăiesc cu persoane căsătorite, ucigând și lepădând pruncii din pântece; care trăiesc împreună fără Taina Sfintei Cununii și sunt stăpâniți de nesimțire și de nepăsare. Te rugăm, Doamne, fie-Ți milă de ei și nu lăsa ca diavolul să le nimicească sufletul. Mântuiește-i de aprinderea patimilor cele greu de purtat, de rătăcirea minții, din voințele cele rele, de simțirile cele pătimașe. Te rugăm, Doamne, zdrobește tot răul diavolesc care lucrează în gândurile și în cuvintele lor, în simțirile și în voința lor, în lucrările și în umbletul lor. Miluiește-i, Doamne, iartă-i, Doamne, pe ei și pe părinții lor, cheamă-i la Tine, Preabunule. Învață-i pe ei și pe părinții lor cuvântul Evangheliei Tale și le descoperă calea cea dreaptă pe care să meargă. Că Tu ai zidit sufletele oamenilor nu spre robia diavolului, ci spre libertate, iar pe Fiul Tău, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, L-ai trimis să ne lumineze și să ne slobozească din legăturile păcatului. Ca, slujindu-Ți Ție din neam în neam, să Te slăvim pe Tine, Părinte. Cu umilință ne rugăm, auzi-ne și ne miluiește. Amin.