Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți
Sfântul Ierarh Leontie este numărat printre cei dintâi sfinți pe care i-a odrăslit pământul Moldovei, om al rugăciunii și al nevoinței, întemeietor de sihăstrie și episcop iubitor de Dumnezeu. S-a născut în Rădăuți, în veacul al XIV-lea, din părinți creștini dreptmăritori. De mic copil a îndrăgit casa lui Dumnezeu și slujbele ei, zăbovind mult în preajma călugărilor îmbunătățiți de la catedrala voievodală.
A intrat în monahism la Mănăstirea Bogdana din Rădăuți, ctitorită de primul voievod al Moldovei, Bogdan I, primind numele de Lavrentie. Ardând de dor duhovnicesc, a cerut binecuvântarea de a se retrage în sihăstrie în codrii Rădăuților, pe Valea Putnei, unde se nevoiau mulți monahi îmbunătățiți care l-au călăuzit în viața lăuntrică. Adunând în jurul lui ucenici dornici de rugăciune și pustie, Cuviosul Lavrentie a întemeiat Schitul Laura (Lavra), prima sihăstrie cunoscută din nordul Moldovei, nu departe de locul unde se va ridica mai târziu Mănăstirea Putna. A devenind egumen al acestei obști în creștere și a format în ea monahi cu viață aleasă. Cel mai vestit dintre ucenicii lui a fost Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, care mai târziu avea să fie duhovnicul voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt.
Când domnitorul Alexandru cel Bun a întemeiat în 1402 Episcopia Rădăuților, cu catedrala în biserica Mănăstirii Bogdana, faima nevoitorului Lavrentie era răspândită în toată Moldova, și împreună cu mitropolitul Sucevei și cu clerul, domnitorul l-a ales episcop. Cuviosul nu și-a dorit aceasta, dar a primit cu smerenie, lăsând în locul său ca egumen al schitului Laura pe Sfântul Daniil Sihastrul. Ca episcop al Rădăuților, a rămas același om al rugăciunii și al smereniei, păstorind cu înțelepciune, împărțind milostenie, hrănind pe cei flămânzi și mângâind pe cei în suferință. Ajungând la adânci bătrânețe și slăbit trupește, s-a retras din scaun, întorcându-se la dragul lui schit Laura, unde a primit schima mare cu numele de Leontie. A cunoscut dinainte ziua plecării sale și a chemat soborul pentru ultimele povețe. A trecut la Dumnezeu plâns de tot poporul pentru dragostea și blândețea lui. Ucenicii i-au așezat cinstitele moaște în pronaosul Mănăstirii Bogdana din Rădăuți, unde o parte din ele se află și astăzi, izvorând tămăduiri. Sfântul Sinod al BOR a hotărât reînvierea cultului și canonizarea lui în 1992, cu zi de prăznuire la 1 iulie.
Tropar, glasul 8: În nevoințe duhovnicești toată viața ai petrecut-o și primind harul arhieriei, cu smerenie și cu frică de Dumnezeu ai slujit Biserica lui Hristos. Pe Acesta roagă-L, Sfinte Ierarhe Leontie, să mântuiască sufletele noastre.
Sfinții Mucenici Doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Roma
Sfinții Cosma și Damian din Roma nu trebuie confundați cu sfinții cu același nume din Asia Mică (pomeniți la 1 noiembrie) sau din Arabia (pomeniți la 17 octombrie). Cei din Roma sunt frați după trup, s-au născut și au trăit la Roma în veacul al IV-lea, în zilele împăratului Carin (282-285).
Tatăl lor era păgân, dar mama lor, Teodota, era creștină și, rămânând văduvă, i-a crescut pe cei doi în dreapta credință și în dragoste față de aproapele. Cosma și Damian au studiat la școlile vestite ale Romei și au ajuns doctori iscusiți, vindecând nu numai oameni ci și animale. Nu cereau nicio plată pentru tămăduirile lor, de aceea li s-a dat numele de "doctori fără de arginți" (Anarghiroi). Singura răsplată pe care o cereau celor vindecați era să creadă în Hristos, de la Care venea orice tămăduire. Pe lângă darul vindecărilor, vindeau averile moștenite de la părinți și le împărțeau săracilor, hrănind pe cei flămânzi și îmbrăcând pe cei goi.
Pârâți la împăratul Carin că ar face vindecările prin vrăjitorie, Cosma și Damian au fost aduși înaintea lui. Departe de a ceda, l-au vindecat pe împăratul însuși, care le-a dat drumul cu cinste. Căderea lor a venit din altă parte: dascălul lor, cel de la care învățaseră meșteșugul medicinii, pizmuindu-i pentru slava de care se bucurau, i-a chemat să culeagă împreună ierburi de leac. Ducându-i într-un loc pustiu pe munte, i-a ucis, iar ei și-au primit astfel moartea muceniciei pe care nu o așteptaseră de la împărat, ci de la invidia unui om. Moaștele lor au fost răspândite în multe biserici din toată lumea creștină.
Tropar, glasul 8: Sfinților fără de arginți și făcătorilor de minuni, cercetați neputințele noastre; în dar ați luat, în dar dați nouă.