Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu
Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu este cel mai nou sfânt din calendarul Bisericii Ortodoxe Române la data zilei de 22 iulie, canonizat de Sfântul Sinod în ședința din 11-12 iulie 2024, cu zi de prăznuire la 22 iulie, data trecerii sale la Dumnezeu. Este unul dintre preoții mărturisitori ai secolului al XX-lea care au pătimit în închisorile comuniste din România.
S-a născut la 8 decembrie 1909 în satul Țepești, comuna Crăpăturile, din județul Vâlcea, al doilea dintre cei șapte copii ai lui Marin și Maria Lăcătușu, oameni credincioși și muncitori. A urmat Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea, apoi Facultatea de Teologie din București. La 5 iulie 1931 s-a căsătorit cu învățătoarea Ecaterina Popescu. A primit hirotonirea diaconală la 27 august 1934 și hirotonirea preoțească la 28 august 1934, din mâinile Episcopului Vartolomeu Stănescu al Râmnicului. A slujit în mai multe parohii din județul Olt, ajungând în cele din urmă la Parohia Giulești-Sârbi din București.
În vremea prigoanei comuniste, Părintele Ilie a fost considerat "dușman al poporului" din pricina credinței și a refuzului oricărui compromis cu regimul ateu. A fost arestat în 1952 și a petrecut peste cinci ani în închisorile grele ale Aiudului și Peripravei, suferind alături de alți mărturisitori: preoți, monahi și intelectuali creștini. Eliberat în 1964, i s-a fixat domiciliu forțat la Bolintin, unde a fost obligat să lucreze ca zidar. A continuat să slujească lui Dumnezeu cu discreție și adâncime duhovnicească, primind oamenii cu dragoste și rugându-se cu ardoare. Dumnezeu l-a înzestrat cu darul vederii înainte și al pătrunzerii inimilor, știind mai dinainte ziua trecerii sale la Dumnezeu și pe cea a morții soției lui. A trecut la Dumnezeu pe 22 iulie 1983, înconjurat de familie, pe un pat de spital.
La 15 ani de la adormire, în 1998, cu prilejul înmormântării soției lui, mormântul a fost deschis și trupul părintelui a fost găsit întreg, neputrezit, binemirositor și frumos la vedere, semn văzut al sfințeniei lui. De atunci, mulțime de credincioși au venit la racla lui, mărturisind vindecări și minuni. Sfintele moaște se cinstesc la Parohia Giulești-Sârbi din București.
Tropar, glasul 8: Îndelung pătimitorule, de Dumnezeu purtătorule Părinte Ilie, văpaia muncilor cu focul lucrător ai înrourat-o, rușinând pe vrăjmași. Pentru aceasta, Părinte, cu hlamida lui Hristos îmbrăcându-te, pe Acesta roagă-L să mântuiască sufletele noastre.
Sfânta Mironosiță și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena
Sfânta Maria Magdalena este prima femeie care L-a văzut pe Hristos Cel Înviat, prima care a vestit Învierea Apostolilor, și una din cele mai luminoase prezențe ale Noului Testament în jurul persoanei Mântuitorului. Biserica o cinstește cu titlul de "întocmai cu Apostolii" și "apostol al Apostolilor."
Era din Magdala, un sat de pescari pe țărmul vestic al Lacului Ghenizaret, din seminția lui Neftalim. Evanghelistul Luca ne spune că Hristos a izbăvit-o de șapte duhuri necurate. Din acea clipă, viața ei s-a schimbat cu desăvârșire: și-a împărțit averea săracilor și a urmat pe Hristos neîncetat, împreună cu Maica Domnului și cu alte femei sfinte, slujind Apostolilor din bunurile lor și ascultând propovăduirea lui Hristos prin cetățile Galileei și Iudeii.
A fost prezentă la Răstignire, stând la poalele Crucii alături de Maica Domnului și de Apostolul Ioan, în vreme ce ceilalți fugiseră. A asistat la îngroparea Mântuitorului, vegheând la mormânt. Dimineața Învierii, venind cu miresme să ungă trupul lui Iisus, a văzut piatra răsturnată și mormântul gol. Alergând să-l anunțe pe Petru și pe Ioan și revenind la mormânt, I s-a arătat mai întâi ei Hristos Cel Înviat, pe care în lacrimi nu L-a recunoscut, luându-L drept grădinarul. Hristos a chemat-o pe nume: "Marie!" Ea, întorcându-se, I-a răspuns: "Rabbuni!" adică Învățătorule. Hristos i-a dat misiunea de a merge să le vestească Apostolilor Învierea Lui. De aceea este numită "apostol al Apostolilor."
Potrivit tradiției, după Înălțarea Mântuitorului a mers să propovăduiască Evanghelia la Roma, la împăratul Tiberiu, aducând în dar un ou și spunând: "Hristos a Înviat!" Când Tiberiu a spus că mai ușor s-ar înroși oul decât să învieze un mort, oul s-a înroșit pe loc în mâna ei. Aceasta este originea tradiției ouălor roșii de Paști în Ortodoxie. A propovăduit în Efes, alături de Sfântul Ioan Evanghelistul, și a trecut la Dumnezeu în pace. Moaștele ei au fost mutate de la Efes la Mănăstirea Sfântul Lazăr din Constantinopol, iar părticele se cinstesc astăzi în mai multe mănăstiri din lume: la Muntele Athos (Simonos Petra, Dionisiu, Esfigmenu), la Ierusalim și la Sofia, precum și în Apus, la Sainte-Baume/Saint-Maximin din Marsilia și la bazilicile Lateran, în Roma.
Tropar, glasul 1: Lui Hristos, Cel Ce pentru noi S-a născut din Fecioară, Cinstită Maria Magdalena, ai urmat și ai păzit îndreptările și legile Lui. Pentru aceasta, astăzi, preasfințită pomenirea ta prăznuind, te lăudăm cu credință și te cinstim cu dragoste.
Sfânta Cuvioasă Muceniță Marcela
Sfânta Cuvioasă Muceniță Marcela a trăit în insula Chios din Marea Egee, în perioada medievală, cel mai probabil prin veacul al XV-lea, potrivit biografului ei, Cuviosul Nichifor din Chios. S-a născut în satul Volissós din nord-vestul insulei, dintr-un tată păgân și o mamă creștină. Mama a murit de tânără, lăsând-o pe Marcela singură cu tatăl ei.
Toată frumusețea ei, moștenită de la mama ei, a aprins în tatăl ei o poftă trupească nelegiuită chiar pentru fiica lui. Marcela, conștientizând acest lucru și înzestrată cu o credință adâncă și cu iubire curată față de Hristos, s-a refugiat în munții din apropierea satului. Mânios, tatăl a început să o caute și a dat foc tufișurilor din zonă, ca să o scoată din ascunzătoare. Fugind de el, a fost rănită cu o suliță, dar a continuat să alerge, rugându-se lui Hristos să o apere. Văzând că nu mai are scăpare, Marcela s-a rugat fierbinte Domnului să despice o stâncă în care să poată intra, pentru ca trupul ei să rămână neprihănit. Minune s-a petrecut: stânca s-a deschis și a cuprins-o pe sfântă până la piept.
Tatăl a găsit-o astfel prinsă în stâncă. Cuprins de o mânie fără margini, i-a tăiat sânii și apoi capul, aruncându-l în mare. Capul Sfintei Marcela a plutit înconjurat de lumânări aprinse pe mare, până când niște marinari l-au văzut strălucind și l-au scos din apă, purtându-l cu evlavie.
Din stânca în care a fost prinsă sfânta a izvorât un izvor tămăduitor. Locul martiriului a devenit loc de pelerinaj neîncetat. Pe plaja din golful Volissós se află astăzi o biserică în cinstea sfintei, unde credincioșii din toată lumea vin să primească tămăduiri. Sfântul Macarie Notara, Episcopul Corintului, Sfântul Nectarie al Pentapolisului și alți mari sfinți ai Ortodoxiei au mărturisit minunile ei. O părticică din sfintele ei moaște se cinstește în România, la Mănăstirea „Piatra Sfântă" din Bârnova, județul Iași.