Aducerea moaștelor Sfântului Sfințit Mucenic Foca, episcopul Sinopei
Pe 23 iulie, Biserica Ortodoxă prăznuiește aducerea moaștelor Sfântului Sfințit Mucenic Foca de la Sinope la Constantinopol, eveniment petrecut în 403 sau 404 d.Hr. Pomenirea principală a Sfântului Foca se face la 22 septembrie, ziua muceniciei lui.
Sfântul Sfințit Mucenic Foca a trăit în cetatea Sinope de pe malul Mării Negre în Pont, în zilele împăratului Traian (98-117). Era unul din cei patru sfinți cu același nume pomeniți în calendar. A strălucit prin viața lui curată și prin fapte bune, și pentru aceasta a fost ales și hirotonit episcop al Sinopei. Prindera lui de către autoritățile imperiale l-a pus față în față cu eparhul African, căruia i-a mărturisit pe Hristos cu îndrăzneală. Mâniat, eparhul l-a supus la chinuri. Dar în clipa chinuirii s-a făcut un cutremur mare și African, împreună cu slujitorii lui, a căzut fără suflare. Femeia eparhului, văzând minunea, a alergat la sfânt să-l roage. Sfântul Foca s-a rugat și eparhul a înviat. Adus înaintea împăratului Traian însuși și mărturisind pe Hristos, a primit pedeapsa spânzurării și strujirii cu gheare, după care a fost aruncat în var. Scos din var, a fost aruncat de viu într-o baie fierbinte. Acolo s-a rugat Domnului și și-a dat sufletul în mâinile Lui.
Moaștele Sfântului Foca au stat în Sinope vreme de trei secole. La 23 iulie 403 sau 404, pe vremea Sfântului Ioan Gură de Aur, Patriarh al Constantinopolului, sfintele lui moaște au fost aduse cu alai și cu mare cinste de la Sinope în capitala Imperiului Bizantin, unde au fost așezate la loc de cinstire în una din marile biserici ale cetății. Sfântul Foca este ocrotitor al corăbierilor și al pescarilor în toată lumea ortodoxă, invocând asupra mărilor și apelor puterea rugăciunii lui.
Tropar, glasul 4: Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge, sfințite Mucenice Foca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Sfinții Mucenici Apolinarie, Vitalie și Valeria
Sfântul Sfințit Mucenic Apolinarie a fost primul episcop al Ravenei din Italia și unul din cei mai timpurii martiri ai Bisericii de Apus, ucenic al Sfântului Apostol Petru. S-a născut în Antiohia Siriei. Sfântul Petru l-a luat cu sine la Roma și l-a hirotonit episcop al Ravenei, îndemnându-l să meargă să propovăduiască Evanghelia fără teamă.
Ajuns în Ravenna, Sfântul Apolinarie a intrat în casa ostașului roman Irineu, a cărui fiu era orb. L-a vindecat pe copil și prin această minune Irineu și toată casa lui s-au botezat. A vindecat și pe Tecla, soția tribunului, și în urma minunii, tribunul cu toți ostașii lui au crezut în Hristos. A păstorit episcopia Ravenei douăzeci și opt de ani și o lună, în vremea prigoanelor împărătești, petrecând în surghiun, adus înapoi, rănit, fugărit. A propovăduit în Balcani, pe litoralul Iliriei, coborând până la Dunăre, și în Tracia. A naufragiat odată, iar soldații care l-au văzut scăpând cu viață din naufragiu s-au botezat. Întors la Ravenna, a continuat să propovăduiască, până când o căpetenie păgână l-a pârât împăratului Vespasian (69-79) drept vrăjitor. Sfântul Apolinarie a primit la urmă moartea muceniciei, în 23 iulie, trecând la Dumnezeu după o viață întreagă de propovăduire neobosită și prigoane.
Sfinții Mucenici Vitalie și Valeria sunt soțul și soția, părinții Sfinților Gervase și Protasie, martiri din Milano cinstiți la 14 mai. Vitalie era din Milano, un credincios puternic în credință care a venit la Ravenna să-l însoțească pe medicul creștin Ursicin la moartea lui martirică. Văzând că medicul șovăie în fața chinurilor, Vitalie l-a îmbărbătat cu curaj, asigurându-l că suferința aceasta e trecătoare și că îl va face moștenitorul Împărăției cerești. Ursicin a murit mucenic, iar Vitalie a fost prins și el. A fost aruncat de viu într-o groapă adâncă și acoperit cu pământ și pietre. Soția lui, Valeria, a pătimit la rândul ei: după moartea soțului, întorcându-se din Roma spre Milano și refuzând să ia parte la o jertfă păgânească, a fost bătută cu bâte de mulțimea păgână și și-a dat sufletul din pricina loviturilor. Sunt prăznuiți împreună cu episcopul Apolinarie, cu care sunt legați prin pelerinajul lui Vitalie la Ravenna.