Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel (Argeș)
Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel este unul din sfinții sihaștri ai monahismului românesc din veacul al XVII-lea, canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 18-19 iunie 2009, cu zi de prăznuire la 26 iulie, ziua adormirii lui în Domnul.
Sfântul Cuvios Ioanichie, râvnind fericitei vieți pustnicești și arzând pentru dragostea lui Hristos, s-a închis de bună voie într-o peșteră săpată în peretele muntelui și acolo s-a nevoit, neștiut de oameni, mai mult de 30 de ani.
Pe Valea Dâmboviței, între Târgoviște și Câmpulung, se află un deal înalt numit „Dealul Cetățuia” sau „Dealul lui Negru Vodă”. Prima așezare monahală cunoscută pe această colină datează de la începutul secolului al XIV-lea, când domnul Țării Românești întemeiază un schit cunoscut până azi cu numele de „Schitul Negru Vodă” (Cetățuia).
Pe versantul abrupt al dealului, în partea de sud-est, ca și pe valea pârâului Cetățuia, a existat una din cele mai vechi vetre isihaste românești, între secolele al XIII-lea și al XVIII-lea, aici s-au nevoit mulți sihaștri cu viață sfântă, ale căror nume nu se mai cunosc. Valea aceasta se numește de sute de ani „Valea Chiliilor”, din cauza numărului mare de sihaștri trăitori aici.
Unul din cei mai renumiți sihaștri ce s-a nevoit pe Valea Chiliilor în primele decenii ale secolului al XVII-lea, a fost Cuviosul schimonah Ioanichie. Se crede că era cu metania din Schitul Negru Vodă de alături, unde s-a nevoit la sfârșitul secolului al XVI-lea. Apoi, râvnind fericitei vieți pustnicești și arzând pentru dragostea lui Hristos, s-a închis de bună voie într-o peșteră săpată în peretele muntelui și acolo s-a nevoit, neștiut de oameni, mai mult de 30 de ani. Numai ucenicul său îi aducea pâine și apă o dată pe săptămână, pe care o cobora până la gura peșterii cu o frânghie, din cauza locului foarte abrupt. Sfintele Taine i le aducea din timp în timp egumenul schitului.
Cum s-a nevoit acolo schimonahul Ioanichie, câte ispite a răbdat și la ce măsură duhovnicească a ajuns, singur Dumnezeu știe. Însă, după o nevoință atât de aspră, cuviosul acesta, ajungând la măsura sfințeniei și cunoscându-și dinainte sfârșitul, și-a săpat singur mormântul în fundul peșterii. Apoi, culcându-se în mormânt, și-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Cu trecerea anilor, numele Cuviosului Ioanichie s-a uitat, iar peștera lui s-a părăsit din cauza muntelui abrupt. În primele decenii ale secolului XX, coborându-se egumenul schitului cu o frânghie în peșteră, a descoperit osemintele întregi ale acestui mare sihastru, așezate cu bunăcuviință în fundul peșterii. Erau galbene, binemirositoare și acoperite cu o pânză de păianjen. Deasupra mormântului erau săpate în piatră aceste cuvinte: „Ioanichie Schimonah, 1638”.
Tropar, glasul 1: Locuitor în sihăstrie și înger trupesc, de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ioanichie; cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cerești daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere, slavă Celui ce te-a încununat pe tine, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Sfântul Sfințit Mucenic Ermolae
Sfântul Sfințit Mucenic Ermolae este prăznuit la 26 iulie cu o zi înaintea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon (27 iulie), al cărui duhovnic și catehist a fost.
Sfântul Ermolae preotul, cu cei care au pătimit împreună cu el, Sfinții Mucenici Ermip și Ermocrat, au fost din clerul bisericii Nicomidiei. Ascunzându-se într-o casă, aceștia au scăpat vii din cei 20.000 de sfinți mucenici, care au fost arși în biserica Nicomidiei de Maximian și a căror pomenire se cinstește la 28 decembrie. Deci dintre toți rămânând acești trei slujitori ai Domnului, se ascundeau de frica păgânilor prin felurite locuri. Însă unde puteau, învățau pe credincioși sfânta și dreapta credință și îi întorceau către Hristos. Și văzând Sfântul Ermolae pe Sfântul Pantelimon doctorul și vorbind cu dânsul cu cuvinte insuflate de Dumnezeu, l-a făcut creștin. Iar când Pantelimon a fost prins și dus la muncire de același păgân, adică de Maximian, împăratul Romei, acela l-a întrebat de la cine a învățat credința creștinească, iar Sfântul Pantelimon, neputând să mintă, i-a spus despre Sfântul Ermolae, preotul creștin.
Deci, fiind prinși bătrânul Ermolae și robii lui Hristos cei împreună-slujitori cu dânsul, Ermip și Ermocrat, au fost aduși la judecata păgânească. Și fiind întrebați, au mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos, adevăratul Dumnezeu și au batjocorit pe necurații idoli și închinătorii lor. Pentru aceasta au luat de la chinuitor pedeapsa cu moartea, sfârșindu-se prin tăiere de sabie. Despre pătimirea lor se scrie mai pe larg în viața Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, ce se prăznuiește în ziua de 27 iulie.
Tropar, glasul 4: Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că, având tăria Ta, pe chinuitori au biruit; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Sfânta Cuvioasă Muceniță Paraschevi din Roma
Sfânta Cuvioasă Muceniță Paraschevi din Roma este una din sfintele mucenițe ale Romei antice, cunoscută mai ales prin darul ei de a tămădui bolile de ochi, pentru care este invocată cu evlavie de credincioși.
S-a născut pe vremea împăratului Adrian (117-138), dintr-un sat din hotarele Romei, din părinți creștini cu numele Agaton și Politia, care nu aveau copii și se rugau stăruitor lui Dumnezeu pentru a dobândi rod. Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea și le-a dăruit o fiică, nascută într-o zi de vineri, pe care au botezat-o Paraschevi. Aceștia au crescut-o în frica lui Dumnezeu și în cunoașterea Sfintelor Scripturi. Devenind orfană și moștenind avere mare de la părinți, Paraschevi a împărțit totul săracilor și a plecat să propovăduiască Evanghelia. A trăit ca monahia mai târziu, postind și priveghind neîncetat, mergând din cetate în cetate și aducând mulți la credință.
A fost prinsă și adusă înaintea împăratului Antonin Piosul (138-161). Acesta, orbit de frumusețea ei, a dorit s-o ia de soție cu condiția să se lepede de Hristos. Paraschevi a refuzat cu hotărâre. Supusă la chinuri, a răbdat bătăi și a fost aruncată într-o căldare cu untdelemn și smoală clocotite; Dumnezeu a scos-o nevătămată din chin. Curios, împăratul i-a cerut să-l stropească și pe el cu smoală din căldare, ca să vadă dacă e fierbinte; sfânta a făcut-o, iar el a orbit pe loc. La rugăciunea Paraschevei, împăratul și-a recăpătat vederea, minune care l-a convertit la creștinism împreună cu toată casa lui, și a eliberat-o. Continuându-și propovăduirea, a fost prinsă din nou mai târziu, sub un alt dregător, și i s-a tăiat capul cu sabia, primind cununa muceniciei.
Tropar, glasul 1: Osârdia ta asemenea chemării făcând-o, cea ce ești cu același nume numită, credința ta întocmai cu numele întru locuință ai moștenit-o, Sfântă Paraschevi cea purtătoare de chinuri. Pentru aceasta, verși tămăduiri și te rogi pentru sufletele noastre.