Sfinții Apostoli și Diaconi Prohor, Nicanor, Timon și Parmena
Pe 28 iulie, Biserica pomenește patru dintre cei șapte diaconi aleși de Apostoli, în obștea creștinilor din Ierusalim, ca să slujească la mese și să îngrijească de ajutorarea celor săraci, așa cum se arată în Faptele Apostolilor (6, 1-6). Deși au trăit, au propovăduit și au pătimit în locuri și la timpuri diferite, Biserica îi prăznuiește pe Prohor, Nicanor, Timon și Parmena împreună, în aceeași zi.
Ei fac parte din Cei 70 de Apostoli, fiind și primii diaconi hirotoniți alături de Sfântul Ștefan, întâiul mucenic, de Sfântul Filip și de Nicolae, care nu este scris în rândul sfinților. Sfântul Prohor l-a însoțit pe Sfântul Apostol Petru în călătoriile sale, fiind hirotonit Episcop în Nicomidia. După Adormirea Maicii Domnului, i-a fost alături Sfântului Apostol Ioan, chiar și în surghiunul din insula Patmos, ajutându-l la scrierea cărților sale. A fost omorât de păgâni în timp ce propovăduia în Antiohia. Sfântul Nicanor a fost ucis în aceeași zi cu Sfântul Ștefan, fiind o zi de prigoană împotriva Bisericii din Ierusalim, încât toți credincioșii, afară de Apostoli, au fugit prin Iudeea și prin Samaria. Sfântul Timon a fost așezat de Sfinții Apostoli Episcop de Bostra, în Arabia, fiind răstignit pe cruce. Sfântul Parmena și-a împlinit și el slujba încredințată lui de Apostoli, propovăduind credința în Hristos, și a murit tot de moarte mucenicească, fiind îngropat de Apostoli.
Tropar, glasul 3: Sfinților Apostoli, rugați pe Milostivul Dumnezeu să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.
Sfântul Cuvios Pavel de la Xiropotamu
Sfântul Cuvios Pavel de la Xiropotamu este ctitorul a două mănăstiri din Sfântul Munte Athos: Mănăstirea Xiropotamu și Mănăstirea Sfântul Pavel, și unul din marii nevoitori ai Athosului din veacul al X-lea.
S-a născut cu numele Procopie, fiu al împăratului bizantin Mihail Kuropalatos. Tatăl lui, dezgustat de luptele de la curte, a abdicat și s-a călugărit, iar tânărul Procopie a fost mutilat prin scopire de împăratul Leon Armeanul, care dorea să îl elimine din orice pretendentură la tron. Cu toate acestea, Procopie a dobândit o educație aleasă în Scriptură și în teologie, ajungând să scrie mai multe opere, dintre care se cunosc "Cuvântul la Intrarea Maicii Domnului în Biserică," "Canonul la Patruzeci de Mucenici" și "Canonul Sfintei Cruci." Renumele lui a atras laude și admirație, de care el, adânc smerit, a fugit.
Luând straiele unui cerșetor, a plecat din Constantinopol necunoscut nimănui și a ajuns la Sfântul Munte Athos, pe ruinele unei mănăstiri vechi, pe malul unui pârâu secat. Acolo și-a ridicat o chilie și a trăit în desăvârșită sărăcie, dormind pe pământ cu o piatră drept pernă, postind și rugându-se neîncetat. Cucernicia și înțelepciunea lui au atras ucenici, și faima sa a ajuns până la Constantinopol. Chemat de împăratul Romanos, cu care era rudenie, Pavel s-a dus la curte, l-a vindecat pe împărat și, refuzând orice răsplată materială, a cerut în schimb ajutor pentru ridicarea mănăstirii Xiropotamu la Athos. A primit și o particulă din Lemnul Sfintei Cruci, pe care a adus-o la Xiropotamu. Mănăstirea ridicată pe locul acela a luat numele "Xiropotamu", adică "pârâul secat," după locul nevoinței lui.
Dorul de mai multă isihie l-a dus în alt loc al Athosului, la poalele muntelui, unde, din pricina mulțimii ucenicilor atrași de sfinția lui, a ridicat o a doua mănăstire, în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, care poartă și azi numele de Mănăstirea Sfântul Pavel. A primit înainte-vestire despre ziua adormirii sale. A chemat frații ambelor mănăstiri, le-a dat ultimele sfaturi și le-a lăsat rânduieli monahale pentru viețuirea obștilor. Rostind rugăciunea Sfântului Ioanichie, s-a împărtășit cu Sfintele Taine și a adormit în pace.