Sfânta Olimpiada de la Fărcașa
Sfânta Olimpiada de la Fărcașa este una din cele mai noi sfinte ale Bisericii Ortodoxe Române, canonizată de Sfântul Sinod la 1 iulie 2025, cu zi de prăznuire la 4 iulie, data trecerii ei la Dumnezeu. Ea este mama Sfântului Cuvios Petroniu Tănase de la Schitul Prodromu din Sfântul Munte Athos, cel mai iubit duhovnic athonit al românilor din veacul trecut.
Sfânta Olimpiada s-a născut la 8 septembrie 1880 în satul Fărcașa din județul Neamț, în chiar ziua Nașterii Maicii Domnului și în timpul Sfintei Liturghii, semn pe care viața ei l-a împlinit. A crescut în evlavie, a primit sfânta taină a cununiei la 23 de ani, cu Ion Tănase, și a ridicat opt copii în frică de Dumnezeu, în sărăcie și trudă neîncetată. A rămas văduvă la 62 de ani, după moartea soțului răpus de boală în 1942, și a petrecut urmatorii douăzeci și cinci de ani în rugăciune, milostenie și post, fără să se plângă niciodată de greutăți.
Deși nu știa carte, cunoștea pe de rost rugăciuni, tropare și psalmi, rostuind rugăciunea ca pe o respirație. Era nelipsită de la slujbele bisericii, indiferent de vreme sau de boală. Trudea până la miezul nopții, odihnindu-se puțin: torcea, țesea, lucra la vite și la ogor. Milostenia era pentru ea o datorie sfântă: primea cu dragoste pe oricine bătea la ușă, dăruia celor săraci din puținul ei, pomenea pe morți cu evlavie. În Joia Mare a unui an, a spălat picioarele unei bătrâne bolnave și i-a adus daruri, împlinind cuvântul Mântuitorului prin faptă simplă și curată. Fiecare bănuț primit îl întorcea în lumânări pentru Maica Domnului. Simțindu-și aproape sfârșitul, s-a pregătit cu post, spovedanie și Sfânta Împărtășanie. Pe 4 iulie 1967, la 87 de ani, s-a stins liniștit, cu lumânarea aprinsă în mână și cu un zâmbet pe buze. Moaștele ei au fost deshumate la 18 mai 2026, în cimitirul parohiei din Fărcașa, în preajma proclamării locale a canonizării.
Tropar: În postiri, milostenii și rugăciuni viețuind, Sfântă Olimpiada, fiii tăi ți-ai îndrumat spre Hristos și ai fost ajutătoare celor din nevoi; marea vieții pământești ai trecut-o, ajungând, cu sufletul plin de roade și cu slavă dumnezeiască împodobită, la cerescul liman.
Sfântul Ierarh Andrei, arhiepiscopul Cretei
Sfântul Andrei Criteanul este una din cele mai strălucite minți ale Bisericii, cunoscut în toată creștinătatea răsăriteană drept "melodul pocăinței" și autorul Canonului celui Mare, cel mai extins poem liturgic al Ortodoxiei.
S-a născut la Damasc în 660, dintr-o familie creștinică. Legendele biografice spun că până la vârsta de șapte ani nu putuse vorbi, iar după ce s-a împărtășit pentru prima oară la o slujbă, graiul i s-a dezlegat. A intrat în monahism la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai, una din cele mai vechi și mai sfinte mănăstiri din lume. Datorită strălucitei sale minți și vieții îmbunătățite, a fost chemat la Ierusalim în slujba Patriarhiei. De acolo a fost trimis ca reprezentant al Patriarhiei Ierusalimului la Sinodul al VI-lea Ecumenic de la Constantinopol (680-681), unde a avut un rol important prin adâncimea cunoașterii sale patristice. Stabilit la Constantinopol, a ajuns arhidiacon al Catedralei Sfânta Sofia, slujind și la orfelinat și la azilul de bătrâni al Patriarhiei.
În vremea împăratului Iustinian al II-lea a primit hirotonirea ca episcop al Gortinei, metropola insulei Creta, pe care a păstorit-o cu dragoste și înțelepciune până la moartea sa în 740. A rămas în posteritate cel mai mare poet liturgic al Ortodoxiei după Sfântul Efrem Sirul. A alcătuit genul liturgic al Canonului cu nouă cântări, iar Canonul cel Mare, capodopera vieții sale, numără 250 de tropare și 11 irmoase și conduce sufletul credincios printr-o meditație de adâncime nemaiîntâlnită despre căderea în păcat și întoarcerea prin pocăință, numind în el aproape toți sfinții Vechiului și Noului Testament. Se citește integral în prima săptămână a Postului Mare și la Denia din Joia din a cincea săptămână. Sfântul Andrei a alcătuit și aproape șaizeci de predici la duminici și sărbători, tropare, irmoase și stihiri de mare frumusețe poetică.
Tropar, glasul 4: Îndreptătorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei credințe și al curăției, luceafărul lumii, podoaba ierarhilor, de Dumnezeu înțelepțitule Andrei, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat; alesule al lui Hristos, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Sfânta Cuvioasă Marta, mama Sfântului Simeon din Muntele Minunat
Sfânta Cuvioasă Marta a trăit în veacul al VI-lea în Antiohia Siriei și este cinstită de Biserică drept maică pilduitoare, care a crescut și a dăruit lumii pe unul dintre cei mai mari sfinți ai ei: Sfântul Simeon Stâlpnicul cel Tânăr din Muntele Minunat, prăznuit la 24 mai.
Tatăl lui Simeon, Ioan, era din Edesa, și a murit în timpul unui cutremur când fiul lor nu împlinise șase ani. Marta, rămasă văduvă cu copilul mic, l-a crescut în credință și l-a lăsat, cu binecuvântare și jertfă de mamă, să meargă ucenic pe lângă un pustnic credincios. A petrecut toată viața în fapte bune, milostenie și primirea de străini, înconjurată de dragostea celor pe care îi ajuta. Însuși fiul ei, nevoind pe stâlpul său înalt, îi trimitea uneori pe ucenicii lui să o cerceteze, și ea venea uneori până la poalele muntelui să-l vadă. Într-o noapte, rugându-se, a căzut într-o ușoară adormire și i s-a arătat Sfântul Ioan Botezătorul cu Sfântul Apostol Timotei, zicându-i: "Eu în toată vremea mijlocesc la Dumnezeu pentru tine și niciodată nu te voi lăsa." S-a deșteptat umplută de bucurie și de frică dumnezeiască și a povestit vedenia fiului ei. Trecând la Dumnezeu în 551, i s-a arătat celor ce îi păzeau moaștele, vestindu-le bucuria ei în ceruri. Sfântul Simeon, primind prin descoperire dumnezeiască vestea adormirii mamei sale, a trimis ucenici să aducă trupul ei la Muntele Minunat, lângă stâlpul pe care nevoindu-se, a îngropat-o cu evlavie.